Ultimele știri

PS Antonie: „Prin semenii noştri, care au nevoie de ajutor, noi ne verificăm credinţa”

Luni, 23 ianuarie 2017, PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului însoţit de PC părinte Gheorghe Ioniţă, protopop de Chişinău a făcut o vizită la Azilul republican pentru invalizi şi pensionari din oraşul Chişinău. Clericii Mitropolia Basarabiei au adus în dar, beneficiarilor de aici, peste 300 de kilograme de mere proaspete.

Domnul director Gheorghe Gherştega, a mulţumit mult pentru dar, specificând, că orice ajutor este binevenit pentru cei o sută şi patruzeci de beneficiari de la azil.

PS Antonie a mulţumit pentru mere unui bun creştin, pe nume Vasile Eftodi din Ocolina, raionul Soroca, care a avut bunăvoinţa de a face un dar celor mai trişti ca noi. PS Antonie a spus: „Aşa este aşezată viaţa noastră încât tot timpul vom întâlni oameni care au nevoie de ajutor. Ei au un rost. Ni-i trimite Sfântul să ne încerce mila, aşa cum se cântă şi în colinde. Prin ei, prin semenii noştri, care au nevoie de ajutor, noi ne verificăm credinţa, vedem în ce măsură respectăm preceptele învăţăturii creştine. Asemenea oameni ca domnul Vasile din Soroca nu pot rămâne indiferenţi faţă de cei care trec prin necazuri. Să ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să înmulţească numărul acestor oameni”.

PS Antonie a mulţumit, de asemenea, PC părinte Gheorghe Ioniţă, protopop de Chişinău, care se implică activ în acre de caritate, desfăşurând şi în cadrul protopopiatului o activitate filantropică bogată.

PS Antonie a mai vizitat Azilul republican pentru invalizi şi pensionari din oraşul Chişinău, însoţit de părintele protopop de Chişinău, consilieri mitropolitani şi preoţi ai Mitropoliei Basarabiei, în zilele de 19 septembrie 2014, 22 septembrie 2014, 29 decembrie 2014, 26 februarie 2015, 11 aprilie 2015 şi 17 noiembrie 2015.

Azilul republican pentru invalizi şi pensionari din oraşul Chişinău funcţionează din 1976. Capacitatea este de 210 tutelaţi. O parte din odăi se află de ceva timp în reparaţie. În prezent în azil se află 140  de persoane. Beneficiarii se află câte unu sau doi în odaie. În jur de 50 de tutelaţi sunt ţintuiţi la pat, care necesită îngrijiri speciale. Conform datelor Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei în R. Moldova există 33 de aziluri pentru invalizi şi pensionari.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img