Ultimele știri

Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României, prăznuită la Paraclisul Mitropolitan din capitală

Printre cele mai frumoase și însemnate praznice ale poporului basarabean, se numără și ziua calendaristică de marți, 13 decembrie 2022, când în calendarul ortodox neîndreptat este pomenit Sfântul Apostol Andrei.

Cu aceeași râvnă și dragoste față de Apostolul cel Întâi Chemat, Înaltpreasfințitul Părinte și Mitropolit Petru, a adus cinstire Sfântului Andrei prin săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii, alături de clericii și credincioșii închinători ai Paraclisului Mitropolitan din Chișinău.

În acest context, cu binecuvântarea ÎPS Părinte Mitropolit Petru, Părintele Arhidiacon Constantin Olariu a ținut un cuvânt de învățătură despre chemarea Sfântului Andrei la apostolat și despre misiunea sa apostolică, respectiv misionară, în spațiul dobrogean de astăzi.

„El a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci, strămoșii românilor, fapt confirmat de izvoarele istorice. De asemenea, fără îndoială a botezat oamenii care au aflat credința în Hristos, iar pe cei mai râvnitori i-a hirotonit preoți și episcopi, care au continuat lucrarea misionară în acest spațiu. În felul acesta, putem considera faptul că creștinismul românesc este de origine apostolică” a menționat Părintele Constantin.

După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Petru a transmis un gând de felicitare și binecuvântare tuturor celor care își sărbătoresc ziua de naștere, îi poartă numele sau au o evlavie deosebită față de Sfântul Andrei. Nu în ultimul rând, a subliniat necesitatea de a fi într-o neîncetată comuniune cu Marele Apostol prin citirea acatistului, prin cinstirea icoanei sale, prin purtarea numelui și prin rugăciuni, ca și el la rândul său să mijlocească pentru noi în fața Tronului Ceresc.

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img