Ultimele știri

Mitropolitul PETRU, întâmpinat cu bucurie la Mănăstirea „Sfânta Cuvioasa Teodora de la Sihla” din localitatea Ulmu

În vizita pastorală la Mănăstirea „Sfânta Cuvioasa Teodora de la Sihla” din localitatea Ulmu, raionul Ialoveni, Înaltpreasfințitul Părinte PETRU, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a fost întâmpinat cu bucurie de Părintele slujitor Victor Ghimpu și obștea de maici, în frunte cu Rasofora Paisia (Scutelnic) – locţiitoare stareţă.

Alături de ÎPS Petru, din delegația Centrului eparhial din Chișinău au mai făcut parte Părintele Ilie Cucu, Părintele Arhidiacon Maxim Sturza și Părintele Arhidiacon Iurie Saganovschi, care au coliturghisit împreună în slujba euharistică.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Părintele Mitropolit a ținut un cuvânt de învățătură inspirat din Evanghelia Duminicii a 9-a după Rusalii, desore minunea umblării Domnului Iisus Hristos pe mare. Înaltpreasfinția Sa a împărtășit învățături duhovnicești cu credincioșii prezenți, aducând lumina înțelepciunii evanghelice asupra evenimentelor din ziua de astăzi.

De asemenea, impresionat de frumusețea sfântului lăcaș și a întregului ansamblu monahicesc, Părintele Mitropolit a lăudat cu căldură truda și efortul depus de maicile mănăstirii în menținerea și îmbunătățirea locului de rugăciune și de închinare pentru creștinii din zonă. Aprecierea ÎPS Petru a adus bucurie duhovnicescă în rândul comunității monahale, încurajându-le să continue slujirea neclintită a Bisericii cu aceeași dăruire și jertfă de sine.

Un moment special al vizitei a fost acordarea de Distincții de vrednicie ctitorilor principali, Domnului Coșleț Tudor, soției sale, Doamna Lidia Coșleț, și fiului lor, Domnului Mihail Coșleț, ca semn de prețuire pentru jertfelnicia, dragostea și credința lor manifestată față de Mănăstire și Biserică. Părintele Mitropolit, mulțumindu-le pentru râvnă și dărnicie, a subliniat că răsplata lor va fi una cerească, în Împărăția Cerurilor, unde faptele bune vor fi răsplătite cu o comoară nestricăcioasă și cu veșnică bucurie.

Distincție de vrednicie acordată Domnului Tudor Coșleț, ctitorul principal al Mănăstirii Ulmu

Din partea gazdei, Părintele Victor Ghimpu, a mulțumit ÎPS Părinte Petru pentru binecuvântata vizită pastorală, în pragul hramului Mănăstirii, care urmează să fie sărbătorit în ziua următoare, pe 7 august, cu ocazia praznicului Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla.

De asemenea, Domnul Tudor Coșleț a exprimat recunoștință Părintelui Mitropolit pentru sprijinul și implicarea Sa constantă în activitățile mănăstirii, începând de la punerea și sfințirea pietrei de temelie a bisericii. În acest sens, împreună cu Părintele slujitor, obștea de maici și comunitatea de închinători, i-au dăruit Înaltpreasfinției Sale o frumoasă icoană cu Cina cea de Taină.

Această vizită pastorală a adus binecuvântare și încurajare atât comunității monahale cât și credincioșilor prezenți, întăriți în credință și conștienți de prețuirea și susținerea pe care o au din partea Înaltpreasfințitului Părinte PETRU, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor.

Galeria foto completă poate fi accesată pe pagina noastră de Facebook:

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img