Ultimele știri

Slujba de târnosire a bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” – un moment de mare împlinire pentru credincioșii din Peresecina

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, în Duminica a 7-a după Rusalii, 11 august 2024, Preasfințitul Părinte Episcop Antonie, Episcopul de Bălți, a sfințit biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Peresecina, Orhei.

Această zi a marcat nu doar finalizarea lucrărilor de construcție și amenajare a sfântului lăcaș, dar și împlinirea unui vis de mult nutrit al comunității locale, care a dorit să readucă la viață tradiția spirituală românească a acestui spațiu binecuvântat.

Părintele paroh Sergiu Matei, împreună cu enoriașii săi, l-au întâmpinat cu bucurie pe Preasfințitul Părinte Antonie și soborul de preoți și diaconi, care au săvârșit slujba de sfințire a Sfintei Mese și de târnosire a bisericii. Momentul a fost deosebit de semnificativ, fiind încununat cu săvârșirea primei Sfinte și Dumnezeiești Liturghii pe Sfânta Masă nou sfințită. Răspunsurile la strană au fost date de membrii Coralei academice „Gavriil Musicescu” a Mitropoliei Basarabiei.

La evenimentul liturgic, cu binecuvântarea ÎPS Părinte Mitropolit Petru, din partea Centrului Eparhial Chișinău a fost delegat să participe Părintele Constantin Olariu, secretar eparhial.

După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Antonie a ținut un cuvânt de învățătură despre semnificația acestei duminici și despre sfânta ierurgie care a fost săvârșită. Preasfinția Sa a transmis un mesaj de binecuvântare din partea Mitropolitului Petru al Basarabiei, felicitându-i pe toți cei implicați în acest important eveniment pentru credincioșii din Peresecina.

Preasfințitul Părinte Antonie a lăudat activitatea Părintelui Sergiu Matei, care, împreună cu comunitatea, a demonstrat un angajament deosebit în înfrumusețarea acestei Case a Domnului. Eforturile depuse de ctitori și de cei care s-au ostenit pentru finalizarea lucrărilor au fost apreciate și recunoscute prin acordarea distincțiilor mitropolitane „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” și „Sfânta Cuvioasa Parascheva”, care subliniază contribuția la promovarea valorilor spirituale românești și prețuirea pentru susținerea activităților misionare și sociale ale Bisericii.

Părintele paroh Sergiu Matei a mulțumit ierarhului, soborului slujitor, ctitorilor și tuturor enoriașilor pentru sprijinul și implicarea lor neobosită, subliniind faptul că, datorită eforturilor comune, biserica din Peresecina a devenit un loc de rugăciune și de sfințire pentru credincioși care au râvnă și dragoste pentru cele sfinte.

De asemenea, Părintele Sergiu a încurajat comunitatea să continue să se implice activ în viața parohiei, să păstreze și să promoveze valorile creștine și identitare românești printr-o viață bineplăcută lui Dumnezeu.

Inițiativa construirii bisericii a luat naștere din dorința unui grup de creștini de a avea un loc de închinare în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, care să le fie aproape de suflet și de valori. Astfel, pe 11 august 2014, Preasfințitul Antonie de Orhei, înconjurat de un sobor de preoți, a pus piatra de temelie a bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae”, eveniment la care au participat numeroși clerici și mireni din localitate.

În decembrie 2015, parohia a fost onorată de vizita domnului Eugen Tomac, deputat în Parlamentul României, și a domnului Nicolae Popa, un binefăcător român din Statele Unite ale Americii, care au adus daruri pentru copiii defavorizați din parohie. Domnul Popa, având rădăcini în Peresecina, a donat fonduri pentru reconstrucția și împodobirea bisericii, devenind împreună cu familia sa unul dintre ctitorii principali ai parohiei.

În perioada 2017-2024, lucrările de amenajare au continuat cu sârguință, astfel în mai 2021, a început împodobirea bisericii cu pictură, iar în ianuarie 2024 a fost executată catapeteasma.

Astfel, slujba de sfințire din 11 august 2024 a fost momentul culminant al tuturor eforturilor depuse, un eveniment liturgic de o importanță istorică pentru toți cei implicați. Părintele Sergiu Matei, împreună cu credincioșii, au primit cu bucurie binecuvântarea și prezența arhierească, ca o recunoștință pentru toate realizările lor, ce vor dăinui pentru generațiilor viitoare.

Galeria foto completă poate fi accesată pe pagina de Facebook:

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img