În duminica a XIX-a după Cincizecime, în data de 15 octombrie 2017 (pomenirea Sfintilor Ciprian și Iustina) pașii a zeci de credincioși s-au îndreptat către biserica “Sf. M. Mc Pantelimon” din satul Doina, raionul Cahul (paroh PC Preot Alexandru Budeanu),a fost sfințită de către ÎPS Petru Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor care a fost înconjurat de un sobor preoțesc și diaconesc.
După savârșirea Serviciului Divin, cu binecuvântarea ÎPS Petru, PC preot Iulian Budescu, vicar-administrativ al Episcopiei Basarabiei de Sud, prezent la eveniment, a rostit un cuvânt de invățătură despre semnificația sfințirii bisericii și despre viața Sfinților Ciprian și Iustina.
În final, Înaltul Ierarh al Mitropoliei Basarabiei i-a felicitat pe cei prezenți cu ocazia sfințirii sfântului locaș, dorindu-le multă sănătate și râvnă în slujba și spre slava lui Dumnezeu.
Cu ocazia acestui eveniment important din viața comunității de la Doina, ÎPS Petru a daruit parohiei o icoana cu chipul Maicii Domnuluimenționând că apreciază munca depusă de părintele paroh pentru bunul mers al lucrurilor în parohie. Pentru activitatea misionară, pastorală şi gospodărească de care a dat dovadă, părintele paroh Alexandru Budeanu, a fost gratificat de către Înaltpreasfinţitul Petru cu distincția bisericească Dreptul de a purta Cruce Aurită, iar d-l Alexandru Grigoraș a fost decorat cu distincția bisericească Crucea Mitropoliei Basarabiei pentru mireni. În același timp câțiva enoriași care s-au implicat mai activ la lucrările efectuate, la recomandarea părintelui paroh, s-au învrednicit din partea Întâistătătorului Mitropoliei Basarabiei de Distincții de Vrednicie.
Părintele paroh a mulțumit Înaltului Ierarh pentru vizită și binecuvântare arhierească invitându-l în mijlocul comunității lor și cu alte ocazii. De asemenea a mulțumit autorităților prezente precum și tuturor creștinilor pentru ajutor, implicare și dăruire.
Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.