În ultimele zile ale verii, când Biserica Ortodoxă dedică o atenție specială cinstirii Maicii Domnului, Parohia „Sfântul Arhanghel Mihail” din Dubăsarii Vechi, Criuleni, a continuat tradiția organizării taberei de vară „Maica Domnului – Ocrotitoarea Copiilor”. Aflată la cea de-a treia ediție, această inițiativă oferă un cadru de învățare și rugăciune pentru copii, în care aceștia sunt învăluiți de iubirea ocrotitoare a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
La inițiativa binecuvântată a doamnei preotese Maria Muravschi, profesoară la I.P. Liceul Teoretic „Nicolae Donici” și a părintelui protopop Teodor Pelin, această școală de vară a adunat peste 70 de copii din comunitate, alături de tineri reveniți din diaspora, care au petrecut zile minunate de rugăciune, învățătură și creație duhovnicească.
Proiectul „Maica Domnului – Ocrotitoarea Copiilor” face parte dintr-o inițiativă transnațională cu parteneriate în România, Republica Moldova și Italia. Derulat în cadrul Proiectului eTwinning „Vacanță specială – Școala de vară în grădina bisericii. Maica Domnului, protectoarea copiilor”, programul a fost implementat în parteneriat cu mai multe parohii românești și unități școlare din România, Italia și Republica Moldova. Printre cei implicați activ în desfășurarea acestui proiect se numără:
- Profesoara Maria Ceauș, de la Școala Gimnazială „Prof. Paul Bănică” din Târgoviște;
- Preotul Iulian Petrescu, de la Parohia ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Târgoviște;
- Profesoara Bălan Detrimona Carmen, de la Parohia ortodoxă „Sfântul Ierarh Calinic” din Viterbo, Italia;
- Profesoara Rojog Maria Claudia, de la Școala „Antonio Gramsci” din Italia.
Cu binecuvântarea părintelui Teodor Pelin, protopop de Criuleni și Dubăsari, coordonatorii din Republica Moldova au organizat diverse ateliere, printre care pictura icoanei Maicii Domnului, cateheză, coacerea prescurilor și interpretarea pricesnelor închinate Maicii Domnului. Fiecare activitate a fost gândită pentru a apropia copiii de valorile și tradițiile ortodoxe românești.
Un moment special l-a constituit atelierul „Muntele Virtuților”, în care copiii au pictat pietre simbolizând dragostea, credința și milostenia. Aceste pietre vor fi vândute, iar fondurile strânse vor fi donate unei familii nevoiașe, arătând astfel că virtuțile învățate pot aduce roade concrete în viața comunității.
La finalul fiecărei zile de activitate, copiii s-au bucurat de „pauze dulci”, iar școala de vară a fost un prilej de recreere, educație și aprofundare a credinței. Fiecare participant a primit o diplomă de participare, iar din partea părintelui Florin Călugăru, protopop de Iași 1, au primit iconițe și cărți de rugăciune.
Tabăra a fost susținută de fundația de caritate „Tanya Hans” din cadrul proiectului moldo-olandez „Întinde o mână pentru Moldova”, care a donat ghiozdane și rechizite școlare copiilor participanți.
Mulțumim tuturor celor implicați pentru sprijinul și dăruirea de care au dat dovadă, asigurând succesul acestei ediții. Școala de vară „Maica Domnului – Ocrotitoarea Copiilor” rămâne o inițiativă valoroasă pentru Mitropolia Basarabiei, care continuă să formeze generații tinere în spiritul credinței și iubirii creștine.
Galeria foto completă poate fi accesată pe pagina de Facebook: