De voieşti să fii desăvârșit, mergi, vinde-ți averile tale tale şi le dă săracilor şi vei avea comoară în cer. După aceea vino şi urmează-Mi (Matei 19, 21)
ÎPS Părinte Mitropolit PETRU a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din orașul Dondușeni, în Duminica XXII-a după Rusalii. Alături de Părintele paroh Roman Botezat, comunitatea de credincioși s-a adunat întru rugăciune și comuniune duhovnicească.
Răspunsurile liturgice de la strană au fost date de fii preotului paroh, elevi ai Seminarului de Teologie Ortodoxă „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași.
Predica din această Duminică a fost ținută de Părintele Constantin Olariu, care cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte PETRU, a vorbit despre desăvârșirea creștină, inspirându-se din învățătura profundă a dialogului dintre tânărul bogat și Mântuitorul Iisus Hristos, fragment din Sfânta Evanghelie citită în această zi.
După Sfânta Liturghie, Părintele Mitropolit a vorbit despre scopul vieții fiecărui creştin, care este mântuirea sufletului, adică dobândirea vieţii veşnice. De asemenea, a evidențiat care sunt cele două căi spre mântuire: calea poruncilor, comună şi obligatorie tuturor oamenilor care cred în Dumnezeu, și calea desăvârşirii creştine, pe care au mers toţi sfinţii, apostolii, mucenicii, ierarhii şi cuvioşii.
În încheierea cuvântului de învățătură, ierarhul a mulțumit Părintelui Roman Botezat pentru primirea călduroasă, subliniind truda sa și a comunității de credincioși, care împreună au înfrumusețat sfânta biserică. Părintele paroh este un model de slujire ecleziastică, un păstor al blândeții, dragostei și jertfei pentru aproapele, care, asemenea tânărului din evanghelie, are o râvnă deosebită pentru desăvârșire, atât personală cât și a parohienilor pe care îi păstorește.
La rândul său, Părintele Roman a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru vizita pastorală în proximitatea hramului bisericii, care prin prezența Sa a adus multă bucurie, lumină și nădejde în parohie. De asemenea, și-a exprimat câteva gânduri de recunoștință către comunitatea de oameni adunați în jurul său și către toți cei care îl ajută în lucrarea mântuitoare a Bisericii.
După evenimentul liturgic, Înaltpreasfințitul PETRU, însoțit de Părintele Arhidiacon Maxim Sturza și Părintele Constantin Olariu, consilieri mitropolitani, au inspectat lucrările care s-au realizat la Centrul pentru copii din parohie, înființat de Părintele Roman Botezat, cu suportul financiar al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova al Guvernului României. Părinții consilieri au fost cei care i-au oferit consultanța necesară pentru a putea accesa fondurile acestui program de finanțare nerambursabilă al DRRM.
Galeria foto completă poate fi accesată pe pagina noastră de Facebook: