Sâmbătă Mare la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Peresecina, Orhei

La 30 aprilie 2016, în Sfânta şi Marea Sâmbătă, PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, a oficiat, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit şi Exarh Petru, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Peresecina, raionul Orhei (preot paroh Sergiu Matei).

După Sfânta Slujbă, PS Antonie s-a referit la rolul postului pentru viaţa creştină, la Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare, ca o perioadă de pregătire intensă pentru Slăvita Înviere a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi la Sâmbăta Mare ca zi premergătoare Învierii.

PS Antonie le-a urat creştinilor prezenţi la Sfânta Liturghie ca în noaptea de Înviere sufletele lor să se umple de Lumină Sfântă şi fiecare în parte să devină făclie care să lumineze calea semenilor spre Împărăţia Cerurilor.

Părintele Sergiu a mulţumit PS Antonie pentru slujbă şi binecuvântare arhierească în ziua dinaintea Învierii Domnului, invitându-l pe ierarhul Mitropoliei Basarabiei să mai vină în mijlocul creştinilor din Peresecina şi cu alte ocazii.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei

spot_img
Preot Ilie Cucu
Preot Ilie Cucu
Absolvent al Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, licențiat al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din Iași și masterand al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Preot slujitor al Paraclisului mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chișinău și Consilier cancelar al Arhiepiscopiei Chișinăului.