În zilele de 13 și 14 iulie 2018, Preasfinția Sa Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, s-a aflat, cu binecuvântarea ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, cu prilejul cinstirii Icoanei Maicii Domnului Prodromița din Muntele Athos, la mănăstirea din apropierea localităţii Hârşova, județul Constanța, care și-a sărbătorit hramul.
În seara zilei de vineri, 13 iulie, Preasfinția Sa, a participat la Slujba de Priveghere iar a două zi a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În seara Privegherii părintele stareț al mănăstirii, din numele tuturor viețuitorilor mănăstirii, i-au adus în dar, la început de slujire arhierească PS Veniamin, un set de veșminte arhierești. Preasfinția Sa i-a oferit în dar părintelui Protosinghel Teofan Mandache, starețul mănăstirii, o cruce de binecuvântare.
În cadrul Sfintei Liturghii, PS Veniamin a hirotonit în treapta de ieromonah pe ierodiaconul Serafim Ursachi, pe seama mănăstirii Hârșova. La Sfânta Slujbă au fost prezenți și un grup de pelerine din Iași.
În continuarea periplului liturgic a fost oficiată Taina Sfântului Maslu, după care Preasfinția Sa a vizitat și Catedrala “Sf. Împ. Constantin și Elena” din Hârșova.
Foto credit: Pr. Arhid. Marin Osoianu
Biroul de presă al Episcopiei Basarabiei de Sud.