Ultimele știri

PS Antonie: „Când ascultăm de Dumnezeu, El ne este aproape şi ne ajută”

Duminică, 9 octombrie 2016, PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chişinău.

În cuvântul său, Preasfinţitul Antonie s-a referit la pericopa evanghelică din Duminica a XVIII-a după Rusalii şi la viaţa Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, patronul spiritual al Paraclisului Mitropolitan. Între altele, PS Antonie a spus: „Mântuitorul Iisus Hristos i-a spus lui Simon şi celor care erau împreună cu el să îndepărteze corabia mai la adâncul mării şi să arunce mrejele în apă. Simon, cu o anumită îndoială, a răspuns că toată noaptea s-a trudit şi n-au prins nimic, dar va respecta cuvântul Mântuitorului şi va arunca mrejele. „După cuvântul Tău, voi arunca mrejele”, zice el. Şi Evanghelia ne spune că făcând aceasta, Simon şi ceilalţi pescarii au prins mulţime mare de peşti, încât li se rupeau mrejele. Nu întâmplător se evidenţiază acest lucru. Că ascultând, îndeplinind cele ce le-a zis Mântuitorul, pescarii au prins atât de mult peste, încât a fost nevoie şi cea de-a doua corabie. Şi ambele corăbii erau ameninţate cu scufundarea. Învăţăm, de aici, că ascultarea de Dumnezeu aduce împlinirea cererilor, dorinţelor, năzuinţelor noastre. Când ascultăm de Dumnezeu, El ne este aproape şi ne ajută”.

Referindu-se la pescarii de oameni, PS Antonie, între altele, a spus: „Pescari de oameni, în primul rând, sunt slujitorii Bisericii. Ei au misiunea de a aduce la Hristos pe oameni, vorbindu-le cuvântul mântuirii, arătându-le prin faptă şi cuvânt cum să vieţuiască după voia lui Dumnezeu. Dar a fi pescari pentru Împărăţia lui Dumnezeu sunt chemaţi să fie toţi creştinii botezaţi în numele Sfintei Treimi. Fiecare creştin poate fi un îndrumător către Hristos, dacă vieţuieşte conform învăţăturii Lui”. „Să fim adevărate făclii care să aducă pe semenii noştri la lumina sfântă, la viaţa veşnică”, a îndemnat PS Antonie.

PS Antonie s-a referit şi la viaţa Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan şi la rolul apostolilor în răspândirea credinţei creştine.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img