Iubiți slujitori ai Sfintelor Altare,
Preaiubiți frați și surori în Hristos Domnului,
Astăzi, când clopotele bisericilor noastre răsună în întreaga Patriarhie, chemându-ne la împreună rugăciune și recunoștință, prăznuim un moment ce strălucește ca o stea călăuzitoare pe cerul istoriei noastre: 166 de ani de la Unirea Principatelor Române. Este ziua în care fiii Moldovei și ai Țării Românești s-au îmbrățișat ca frați, sub același steag și aceeași credință, așezând piatra de temelie a statului român modern.
Această Unire nu a fost un simplu act administrativ sau politic; a fost o liturghie a neamului, o lucrare a Proniei dumnezeiești, pecetluită cu jertfele, lacrimile și rugăciunile unui popor care, de-a lungul veacurilor, nu și-a pierdut nădejdea în Dumnezeu și dorința de a rămâne întreg și unit. Pe altarul acestei Uniri au fost aduse nu doar strategii și decizii politice, ci și inimi care au ars pentru unitatea de credință, de limbă și de neam.
Frați români basarabeni, să nu uităm că noi, cei ce viețuim între Prut și Nistru, purtăm în suflet povara, dar și binecuvântarea unei istorii pline de încercări. Basarabia a fost adesea smulsă din trupul țării-mamă, dar niciodată nu a putut fi smulsă din inima neamului. Jertfele înaintașilor noștri, clerici și mireni deopotrivă, au mărturisit că unitatea națională este mai mult decât un ideal – este un legământ sfânt, o cruce de purtat și o biruință de dobândit.
Unirea din 1859 a fost începutul unei renașteri, dar ea nu s-a împlinit fără sacrificii. Să ne amintim de cei care și-au vărsat sângele, de cei care au fost prigoniți pentru că au îndrăznit să viseze la un neam unit, de cei care au trăit cu dorul țării în suflet, rugându-se neîncetat să vadă ziua reîntregirii. Să ne amintim că Biserica Ortodoxă Română a fost, este și va rămâne un far al identității noastre, locul unde s-au păstrat nealterate credința, limba și dragostea de neam.
Unirea Principatelor Române ne învață că puterea unui popor nu stă în bogății, ci în unitatea sa. Așa cum o familie este tare doar atunci când rămâne unită, la fel și un neam își păstrează identitatea atunci când toți fiii lui trăiesc, simt și luptă împreună pentru aceeași năzuință.
Pentru noi, românii basarabeni, această zi nu este doar o sărbătoare a trecutului, ci o chemare la responsabilitate. Suntem chemați să continuăm jertfa înaintașilor noștri, păstrându-ne credința și identitatea în fața valurilor potrivnice ale istoriei. Să nu uităm că fiecare rugăciune rostită în limba română, fiecare slujbă săvârșită în duh românesc, fiecare cruce ridicată pe pământul Basarabiei este un act de mărturisire și un semn al biruinței noastre.
Astăzi, în genunchi înaintea icoanelor și cu ochii inimii îndreptați spre cer, să aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru darul unității. Să ne rugăm pentru sufletele celor care, prin jertfa lor, ne-au dăruit această moștenire sfântă. Să cerem harul ca noi, cei de astăzi, să fim vrednici de chemarea noastră și să transmitem generațiilor viitoare flacăra unității, a credinței și a iubirii de neam.
Căci, așa cum spunea Nicolae Iorga, „un popor care nu îşi cunoaşte istoria este ca un copil care nu îşi cunoaşte părinţii”. Fie ca noi, cei ce pășim pe urmele înaintașilor noștri, să rămânem neclintiți prin răbdare, puternici prin credință și dârzi prin unitate.
Ne rugăm ca harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea Tatălui ceresc și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți, acum și pururea și în vecii vecilor!
La mulți ani, români de pretutindeni! Să fim mândri de rădăcinile noastre și de tot ce am construit împreună!
♱ ÎPS Părinte PETRU,
Arhiepiscopul Chișinăului,
Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor
