Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, la Paraclisul Mitropolitan „Sf. Ioan Teologul” din Chişinău

În Sfânta și Marea zi Joi(13.04 2014), Înaltpreasfințitul  Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei a oficiat Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Paraclisul Mitropolitan „Sf. Ioan Teologul” din Chişinău.

În cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, vlădica Petru  a vorbit despreimportanța acestei Liturghii speciale din Joia Mare și însemnătatea ei pentru biserică și credincioși în care, printre altele a menționat: „La această Sfântă Liturghie s-a sfințit, pe lângă Agnețul obișnuit, și un al doilea Sfânt Agneț care va fi destinat, după o rânduială specială, pentru împărtășirea bolnavilor și a celor aflați în situașii în care nu se află în starea fizică de a se deplasa la biserică pentru a se împărtăși cu trupul și sângele Lui Hristos. Aceste mirinde vor deveni pe parcursul anului o mângâiere pentru toți cei aflați in suferințe și nu pot participa la Sfânta Liturghie.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.

spot_img
Preot Ilie Cucu
Preot Ilie Cucu
Absolvent al Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, licențiat al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din Iași și masterand al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Preot slujitor al Paraclisului mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chișinău și Consilier cancelar al Arhiepiscopiei Chișinăului.