În data de 27 aprilie 2023, a avut loc ceremonia de inaugurare a Monumentului Eroilor Români căzuți în Al Doilea Război Mondial, în localitatea Lăpușna, Protopopiatul Hîncești. Evenimentul a fost organizat cu ocazia Zilelor dedicate Veteranilor de Război și a fost onorat de prezența unor oficialități din Republica Moldova și România.
La ceremonie au participat secretarul de stat de la Ministerul Apărării al R. Moldova, Sergiu Plop, secretarul de stat de la Ministerul Apărării Naționale al României, Eduard Bachide, primul-colaborator al Ambasadorului României la Chișinău, Ovidiu Năftănăilă, militari din Compania Gărzii de Onoare, autorități publice locale, atașați militari din mai multe misiuni diplomatice acreditate la Chișinău, dar și locuitori ai satului Lăpușna.
De asemenea, la eveniment a participat o delegație de clerici ai Mitropoliei Basarabiei și Exarhatului Plaiurilor, compusă din Părintele Victor Ghimpu, Consilier Economic al Centrului eparhial Chișinău și Părintele Arhidiacon Constantin Olariu, Consilier Comunicare, Media și Relații Publice, care au săvârșit un ceremonial religios, printr-o slujbă de Te Deum, comemorând cei 81 de eroi români căzuți în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial în localitatea Lăpușna.
Părintele Constantin Olariu a ținut un discurs despre cinstea pe care trebuie să o ducem celor căzuți pe câmpurile de luptă, evidențiind faptul că eroii sunt un exemplu pentru noi toți, nu doar o simplă amintire din trecut. El a subliniat că datoria noastră este să-i cinstim și să le urmăm exemplul de devotament și curaj în apărarea valorilor noastre etnice și creștine. De asemenea, Părintele Arhidiacon a îndemnat tinerii să învețe din sacrificiile și experiențele eroilor, pentru a putea construi un viitor mai bun și mai prosper pentru țara noastră.
La rândul său, secretarul de stat Eduard Bachide a vorbit despre importanța de a purta cu cinste și respect memoria eroilor și de a nu uita niciodată actele lor de vitejie.
Monumentul Eroilor Români căzuți în Al Doilea Război Mondial din Lăpușna este o dovadă de recunoaștere a sacrificiului și jertfei făcute de eroii care au luptat pentru libertatea și independența poporului nostru.
Galeria foto completă poate fi accesată pe pagina noastră de Facebook: