În data de 26 iunie curent, în prima duminică după Cincizecime – a Tuturor Sfinţilor, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiască Liturghie la Paraclisul Mitropolitan „Sf. Ioan Teologul” din oraşul Chişinău (preot slujitor Andrei Bucliş).
După Sfânta Liturghie, ÎPS Petru a ţinut o frumoasă predică, în care s-a referit Duminica Tuturor Sfinţilor, menţionând: „Ziua Tuturor Sfinţilor este un îndemn pentru a-i venera pe sfinţi, atât a celor ştiuţi şi cinstiţi de către oameni, cât şi a celor ştiuţi numai de către Bunul Dumnezeu. Ei sunt mijlocitori între noi si Dumnezeu, modele pe care Biserica ni le oferă spre urmare. Prin amintirea lor, prin icoanele lor, prin chipurile lor, ni-i apropie şi ni-i ţine prezenţi în permanenţă. Îi introduce în casele noastre, în familiile noastre. Un sfânt pe o icoană în casa noastră, devine un membru al familiei, un familiar al casei, cineva cu care ne întreţinem, ne sfătuim, la care apelăm la necazuri şi bucurii. Rugăciunile noastre către sfinţi, arată dorinţa noastră de a fi ca ei, de a-i avea în viaţa noastră, prin care le facem loc,după putinţă, cu braţele şi uşile deschise, pentru că ştim că sfinţii nu ne pot face nouă decăt numai binele. Ar fi frumos să învăţăm şi noi de la sfinţi să facem semenilor noştri numai bine. Atunci comuniunea dintre noi şi sfinţi ar fi una desăvârşită şi am avea încă de pe pământ, bucuria vieţii cereşti”.
Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei