Ultimele știri

ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei: „Sfânta Fecioară Maria este numită cu dreptate Maica Vieții”

În data de 8 ianuarie curent (de Soborul Maicii Domnului; Cuviosul Nicodim de la Tismana), Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiască Liturghie în parohia  „Adormirea Maicii Domnului” din comuna Bubuieci, municipiul Chișinău (preot paroh Andrei Deleu, consilier-cancelar al Mitropoliei Basarabiei).

După oficierea Sfintei Liturghii, cu binecuvântarea Ierarhului, Preacucernicul preot Ion Banari a dat citire Pastoralei Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Nașterea Domnului, apoi ÎPS Petru, însoțit de soborul de clerici, a sfințit icoanele exterioare ale bisericii, nou instalate (a Mântuitorului, Născătoarei de Dumnezeu și Învierea Domnului). După înconjurul bisericii, a urmat un Te Deum pentru sănătatea părintelui paroh, familiei sale și binecredincioșilor din parohie.

În final, ÎPS Petru a rostit un cuvânt de învățătură cu referire la praznicul Soborului Maicii Domnului, accentuând:  „Sfânta Fecioară Maria este numită cu dreptate Maica Vieții, deoarece, prin nașterea cea mai presus de fire, ne-a mijlocit, ne-a adus și ne-a făcut cunoscută Viața lui Dumnezeu prin FiulSău, Domnul Iisus Hristos”.

Totodată, Vlădica Petru l-a felicitat și pe părintele paroh Andrei Deleu, cu ocazia zilei de naștere, menționând râvna și spiritul gospodăresc de care dă dovadă în slujirea Bisericii Lui Hristos, dorindu-i sfinției sale, cât și tuturor celor prezenți, sănătate sufletească și trupească, întru toate bună sporire și ca “Domnul să reverse în sufletele noastre harul Său aducător de toată pacea și de toată buna nădăjduire, iar în anul care începe, să ne învredicească bunul Dumnezeu de tot lucrul cel de folos duhovnicesc și de tot binele cel aducător de mântuire”.

La rândul său, părintele Andrei a mulțumit ÎPS Petru pentru slujba arhierească și oaspeților pentru participarea la serviciul divin, după care a oferit tuturor celor prezenți o agapă frățească.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img