ÎPS Petru: „Avem datoria de a ne păstra credința noastră statornică până la ultima suflare”

   În Duminica a IV-a din Postul Mare (a Sfântului Ioan Scărarul), Înaltpreasfinția Sa Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul  Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a liturghisit la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chișinău,  însoțit de un sobor de preoți și diaconi.

   În cuvântul de învățătură rostit la Sfârșitul Sfintei Liturghii,  înaltul ierarh a făcut referire la pericopa evanghelică în care este relatată vindecarea fiului lunatic şi a accentuat asupra importanței credinței nezdruncinate și a postului, ca arme împotriva diavolului: „Avem datoria de a ne păstra credința noastră statornică până la ultima suflare. În această privință avem ca pilde pe Sfinții lui Dumnezeu care L-au mărturisit și care, pentru dragostea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, si-au pus viețile lor în pericol, rabdând până la moarte. De multe ori avem tendința de a afirma că Postul ne slăbește trupește. În realitate,însă, împletit cu rugăciune, el ne întărește sufletește și ne face mai puternici în fața vrăjmașilor văzuți și nevăzuți.

   Sfântul Ioan Scărarul a fost cel care a ajuns la concluzia că viața noastră trebuie să constituie un urcuș continuu, pe treptele virtuților creștine. Aceasta presupune părăsirea păcatului și învățarea virtuților, în vederea obținerii mântuirii. Suntem datori a-i urma în învățături acestui părinte luminat de Dumnezeu, care a ajuns la desăvârșire, în cunoașterea Lui Dumnezeu prin experiența proprie a comuniunii cu El.

   La sfârșit s-a oficiat un Parastas de pomenire a tuturor Membrilor Sfatului Țării care la 27 martie 1918 au votat Unirea Basarabiei cu Patria Mamă-România, iar vlădica Petru i-a îndemnat pe toți să fie mândri de neamul din care fac parte, de credința pe care o mărturisesc și de limba pe care o vorbesc.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.

spot_img
Preot Ilie Cucu
Preot Ilie Cucu
Absolvent al Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, licențiat al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din Iași și masterand al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Preot slujitor al Paraclisului mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chișinău și Consilier cancelar al Arhiepiscopiei Chișinăului.