ÎPS Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei, și-a exercitat dreptul de vot, îndemnând credincioșii să participe la modelarea viitorului țării

Astăzi, 20 octombrie 2024, după Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, și-a exercitat votul în cadrul alegerilor prezidențiale și al referendumului național din Republica Moldova, la o secție de votare din municipiul Chișinău.

Înainte de a merge la urne, ÎPS Petru a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Parohia „Sfântul M. Mc. Gheorghe și Sfântul Ierarh Nectarie” din Medeleni, raionul Ungheni, unde s-a rugat pentru pacea și bunăstarea poporului român de pretutindeni, precum și pentru un viitor binecuvântat de Dumnezeu.

„Este o mare responsabilitate pentru fiecare dintre noi să ne exercităm acest drept, contribuind astfel la binele comun și la stabilitatea țării noastre”, a declarat Mitropolitul, subliniind importanța momentului pentru soarta Basarabiei.

La final, ÎPS Părinte Mitropolit Petru i-a îndemnat pe credincioși, indiferent de opțiunile lor politice, să participe la acest important moment din istoria țării, contribuind la un viitor mai bun pentru toți.

Amintim că, în urmă cu câteva zile, Mitropolitul Basarabiei a lansat un apel către toți cetățenii Republicii Moldova, îndemnându-i să-și exercite dreptul de vot, ca un act de responsabilitate și de expresie a iubirii față de aproapele, de familie, de neam și de Biserică.

spot_img
Preot Ilie Cucu
Preot Ilie Cucu
Absolvent al Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, licențiat al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din Iași și masterand al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Preot slujitor al Paraclisului mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chișinău și Consilier cancelar al Arhiepiscopiei Chișinăului.