IPS Mitropolit şi Exarh Petru: „Maica Domnului este cea mai luminată şi mai strălucitoare decât toţi sfinţii”

În data de 4 decembrie curent, în Duminica a 26-a după Cincizecime(Intrarea Maicii Domnului în Biserică), Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiască Liturghie la Paraclisul Mitropolitan „Sf. Ioan Teologul din Chişinău”.

La sfârşitul serviciului divin, cu binecuvântarea ÎPS Petru s-a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu ocazia începutului postului Naşterii Domnului iar după aceasta Înaltpreasfinţia Sa a rostit un cuvînt de învăţătură în care s-a referit la importanţa praznicului Întrării Maicii Domnului în Biserică şi despre importanţa cinstirii ei în Biserica Ortodoxă: „Maica Domnului este cea mai luminată şi mai strălucitoare decât toţi sfinţii căci ea este mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fară de asemănare decât Serafimii. Dumnezeu a înzestrat-o pe Sfânta Fecioară nu numai cu frumuseţe trupească, ci mai cu frumuseţea nepieritoare a sufletului, curăţind-o de păcate şi pregătind-o din pruncie să fíe vas primitor al darurilor Sfântului Duh. I-a luminat mintea, pentru a o face capabilă să primească cunoştinţa adevărului; i-a încălzit simţirea cu focul dragostei dumnezeieşti; i-a aprins voinţa de dorirea şi săvârşirea binelui, astfel devenind cel mai curat templu al Dumnezeului celui întrupat.”

În final vlădica Petru a felicitat pe toţi cei prezenţi care poartă numele în cinstea Maicii Domnului, urându-le multă sănătate şi multe bucurii sufleteşti iar Maica Domnului să le asculte rugăciunile şi să îi aibă în pază.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.

spot_img
Preot Ilie Cucu
Preot Ilie Cucu
Absolvent al Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, licențiat al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din Iași și masterand al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Preot slujitor al Paraclisului mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chișinău și Consilier cancelar al Arhiepiscopiei Chișinăului.