Dumunica a cincea după Pogorârea Sfântului Duh la Paraclisul Mitropolitan „Sf. Ioan Teologul” din Chişinău.

   La data de 9 iulie curent, în Duminica a V-a după Cincizecime, Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiască Liturghie la Paraclisul Mitropolitan „Sf. Ioan Teologul” din Chişinău.

   În cuvântul de învățătură rostit după Sfânta Liturghie, Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei s-a referit la Evangheli zilei menționând: „Evanghelia zilei de astăzi ne înfățișează minunea vindecării a doi demonizați din ținutul Gadarenilor urmată de aruncarea în mare a turmei de porci, care provoacă care provoacă mare supărare în rândul localnicilor. Ne este înfățișată aici o categorie de oameni preocupată exagerat de cele materiale. Gândul că au suferit o pagubă materială nu-i lasă să se bucure de vindecarea semenilor lor chinuiți de demon și care după întâlnirea cu Hristos și-au recăpătat viața normală.

   Din Evanghelie vedem că demonii chinuiesc cumplit ființa umană, dar totuși în fața lui Hristos ei devin neputincioși. De aceea se cuvine să conștientizăm că, în calitatea noastră de creștini putem rezista în lupta cu puterile demonice numai păstrând apropierea noastră de Dumnezeu, prin rugăciune și participarea la viața bisericească”.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.

spot_img
Preot Ilie Cucu
Preot Ilie Cucu
Absolvent al Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, licențiat al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din Iași și masterand al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Preot slujitor al Paraclisului mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chișinău și Consilier cancelar al Arhiepiscopiei Chișinăului.