Ultimele știri

Delegația Mitropoliei Basarabiei a participat la evenimentul de inaugurare al Noului Sediu TVR Moldova

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei, o delegație de preoți și cântăreți din Arhiepiscopia Chișinăului a participat vineri, 26 Ianuarie 2024, la evenimentul solemn de inaugurare a noului sediu al postului de televiziune TVR Moldova.

Delegația, formată din Părintele secretar Constantin Olariu, Părintele cancelar Ilie Cucu și Părintele consilier Victor Ghimpu, a săvârșit slujba de sfințire a studioului, marcând astfel un moment important în viața postului de televiziune.

La ceremonia religioasă au participat numeroase oficialități și personalități din România și Republica Moldova, printre care ambasadori, secretari de stat, directori de televiziune, reprezentanți ai instituțiilor culturale și media, precum și oameni de cultură.

După slujba religioasă, au avut loc mai multe discursuri și mesaje de felicitare adresate conducerii și echipei TVR Moldova. Părintele Constantin Olariu a transmis din partea ÎPS Părinte Mitropolit Petru gânduri și binecuvântări, subliniind importanța rolului pe care îl joacă echipa TVR Moldova în informarea corectă a cetățenilor din Republica Moldova.

De asemenea, Părintele Constantin Olariu i-a înmânat un mic dar simbolic domnului Dan Cristian Turturică, Director General al TVR, în semn de apreciere și binecuvântare din partea ierarhului.

TVR Moldova transmite 24 de ore din 24, în timp real, imaginea societății românești de dincoace și de dincolo de Prut, în toate aspectele ei. Noul sediu vine la pachet cu posibilități tehnice superioare, inclusiv trecerea la emisia HD și un portofoliu de programe mai bogat și mai diversificat.

TVR Moldova intră într-o nouă etapă de dezvoltare și reprezintă o dovadă a legăturilor de suflet dintre Republica Moldova și România, respectiv relația caldă pe care o are cu Mitropolia Basarabiei.

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img