În Duminica a 20-a după Rusalii, în data de 20 octombrie 2019, Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, împreună cu un sobor de clerici, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din or. Soroca (paroh Prot. Ștefan Eftodi).
În contextul sărbătoririi anticipate a hramului parohiei, la propunerea părintelui psroh au fost decorați cu diferite distincții bisericești toți ctitorii bisericii mai activi. S-au oferit Distincții Ordinul Sf. Ștefan cel Mare, Ordinul Sf. Cuv. Parascheva și Crucea Mitropoliei Basarabiei pentru mireni.
De asemenea, în același context, a fost gratificată și doamna medic chirurg Dorina Donici, unul dintre cei mai activi ctitori ai parohiei, cu Ordinul Sf. Cuv. Parascheva.
Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.