Corala academică „Gavriil Musicescu” a Mitropoliei Basarabiei a colindat în plenul Parlamentului Republicii Moldova

Ieri, 23 decembrie 2024, în apropierea sărbătorii Nașterii Domnului, Corala academică „Gavriil Musicescu” a Mitropoliei Basarabiei a adus bucuria colindelor românești în plenul Parlamentului Republicii Moldova. Prestația artistică corală s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor.

Membrii coralei au fost primiți cu căldură de către Excelența Sa, domnul Igor Grosu, Președintele Parlamentului, alături de deputații și personalul instituției. Cu o interpretare deosebită, corala a oferit un moment de emoție profundă, aducând în sufletele celor prezenți lumina și bucuria sărbătorilor de iarnă printr-o suită de colinde tradiționale românești.

Această inițiativă frumoasă, simbol al unității și al identității naționale, a fost apreciată de întreaga audiență, care a răsplătit prestația coralei cu aplauze călduroase. Președintele Parlamentului a exprimat gratitudinea sa pentru acest gest de suflet.

Corala „Gavriil Musicescu” a Mitropoliei Basarabiei continuă să fie un ambasador al tradițiilor și valorilor ortodoxe românești în Basarabia, ducând prin cântările lor vestea Nașterii Domnului în comunitățile și instituțiile importante din țară și străinătate. Prezența lor în Parlament marchează încă un moment deosebit în activitatea coralei și reafirmă legătura adâncă dintre credința, cultura și identitatea națională românească.

Sărbătorile de iarnă devin astfel o ocazie binecuvântată pentru a reînnoi încrederea în valorile care ne unesc și pentru a aduce în viața noastră bucuria unității și a iubirii creștine.

Foto credit: Parlamentul Republicii Moldova

spot_img
Preot Ilie Cucu
Preot Ilie Cucu
Absolvent al Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, licențiat al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din Iași și masterand al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Preot slujitor al Paraclisului mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chișinău și Consilier cancelar al Arhiepiscopiei Chișinăului.