Joi, 20 iunie, cu binecuvântarea ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la troița de pe locul unde se afla cândva Castelul Roznovanu, în satul Stânca din comuna Victoria, județul Iași, a avut loc comemorarea eroilor români căzuți la datorie pentru întregirea neamului românesc și pentru apărarea hotarelor țării în cele două Războaie Mondiale. Evenimentul a fost organizat la inițiativa Parohiei „Sfânta Cuvioasa Parascheva” și „Duminica Tuturor Sfinților” din Stânca și a Primăriei comunei Victoria, din Arhiepiscopia Iașilor.
Cu binecuvântarea ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, la eveniment a participat și Părintele Teodor Pelin, protoiereu al Protopopiatului de Criuleni și Dubăsari din cadrul Arhiepiscopiei Chișinăului, Mitropolia Basarabiei.
Slujba de pomenire a eroilor români a fost săvârșită de Pr. Protopop Florin Călugăru și Pr. Protopop Teodor Pelin, alături de un sobor de opt preoți din Protopopiatul Iași I. Răspunsurile la strană au fost date de un cor de elevi de la școala din comuna Victoria, conduși de Daniela Poncu, care au intonat și cântece patriotice, aducând un plus de solemnitate și emoție evenimentului.
În cuvântul său de învățătură, Pr. Protopop Florin Călugăru a adus un elogiu eroilor români, subliniind importanța sacrificiului lor pentru unitatea națională. „Jertfa lor este temelia pe care s-a clădit libertatea și unitatea noastră națională. Ei sunt eroii care ne-au dăruit pacea și libertatea pe care o trăim astăzi”, a spus Pr. Călugăru.
Părintele Protopop Teodor Pelin a evidențiat semnificația jertfei eroilor care au luptat pe aceste meleaguri, subliniind că, deși granițele ne despart, suntem uniți prin sacrificiul și duhul de unitate națională. „Jertfa eroilor noștri este liantul care ne unește ca neam, indiferent de granițele care ne despart. Ei ne-au dăruit un exemplu de curaj și iubire de țară pe care trebuie să-l urmăm.”
La final, Părintele Paroh Adrian Miron a mulțumit Părintelui Protopop Florin Călugăru și preoților prezenți pentru participare, precum și autorităților locale pentru colaborarea frumoasă și pentru sprijinul acordat în organizarea acestui eveniment de suflet. „Fără ajutorul și implicarea dumneavoastră, această comemorare nu ar fi fost posibilă. Mulțumim pentru că ne-ați fost alături în această zi de pomenire și recunoștință.”
Evenimentul s-a încheiat cu un moment de reculegere și depunerea de coroane de flori la troița ridicată în cinstea eroilor români, simbol al respectului și al prețuirii veșnice pentru cei care și-au dat viața pentru neam și țară.
Credit info & foto: Doxologia.ro