În Duminica Floriilor, ÎPS Părinte Mitropolit Petru a efectuat o vizită pastorală în Parohia „Sf. M. Mc. Dimitrie” din Florițoaia Veche

În Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, 13 aprilie 2025, zi de praznic luminat și bucurie duhovnicească pentru întreaga Ortodoxie, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a continuat activitatea sa pastorală printr-o vizită în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din satul Florițoaia Veche, raionul Ungheni.

Părintele paroh Grigore Mihai l-a întâmpinat cu bucurie pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Petru, care a fost însoțit de clerici din administrația Centrului Eparhial Chișinău, oferindu-le prilejul de a constata direct starea duhovnicească vie a comunității, dar și progresul edilitar vizibil în frumoasa biserică a satului.

În semn de binecuvântare și de întărire a lucrării pastoral-misionare, Înaltpreasfințitul Părinte Petru a lăsat un gând scris în Sfânta Evanghelie a Sfintei Mese, dorind astfel să pecetluiască acest moment cu o amintire de suflet.

Părintele Mitropolit a apreciat râvna și osteneala părintelui paroh Grigore Mihai, care, alături de enoriașii săi, reușește să investească timp și efort nu doar în ziduri, ci și în suflete, înfrumusețând biserica și întărind legătura comunității cu Hristos. Ierarhul a încurajat și a binecuvântat eforturile comune ale preotului și credincioșilor, exprimând recunoștință pentru lucrarea jertfelnică desfășurată în această parohie.

Vizita arhierească de la Florițoaia Veche se înscrie în planul misionar al Înaltpreasfințitului Părinte Petru de a vizita toate parohiile din Arhiepiscopia Chișinăului, în dorința de a sprijini direct comunitățile parohiale, de a încuraja și întări preoții, și de a revitaliza viața bisericească în toată eparhia.

spot_img
Preot Ilie Cucu
Preot Ilie Cucu
Absolvent al Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, licențiat al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din Iași și masterand al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Preot slujitor al Paraclisului mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chișinău și Consilier cancelar al Arhiepiscopiei Chișinăului.