Ultimele știri

Trei arhierei prezenți la hramul bisericii „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Chișinău (Galerie foto)

   Ziua de vineri, 12 iulie 2019, a fost o zi de mare bucurie duhovnicească pentru enoriașii parohiei “Sf. Ap. Petru și Pavel” din Chișinău, care și-a serbat hramul.

  Dimensiunea duhovnicească a fost redată de prezența a trei ierarhi din cadrul Bisericii Ortodoxe Române: Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor arhieresc condus de către ÎPS Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, alături de PS Ignatie, Episcopul Hușilor și PS Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud.

   Alături de soborul arhieresc a coliturghisit un frumos sobor de preoți și diaconi, de pe ambele maluri ale Prutului. Printre oaspeții din România s-a numărat și PreaCuviosul Părinte arhimandrit Andrei Tudor, starețul Mănăstirii Dervent, care a fost și protos-ul soborului preoțesc.

PS Ignatie: “De la cei doi apostoli trebuie să învățăm sinceritatea credinței și descoperirea Lui Hristos în lumină și în misiunea pe care ar trebui să o facem fiecare dintre noi…”

  Spre finalul Serviciului Divin, cu binecuvântarea ÎPS Părinte Mitropolit Petru, un cuvânt catehetic, ziditor de suflet, a rostit PreaSfinția Sa Ignatie al Hușilor, care a adus un elogiu celor doi mari apostolic și propovăduitori sârguincioși ai Evangheliei Lui Hristos, de la care fiecare dintre noi avem de învățat : “Petru este cel care reprezintă omul credincios,dar … cu indoielile sale. Pe de altă parte, Pavel îl reprezintă pe omul care are râvnă mare, însă care are nevoie să canalizeze toată această râvnă spre Hristos. Fiecare dintre cei doi verhovnici a avut aceleași trăiri, ca și unii dintre noi…:

   Sf. Ap. Petru s-a îndoit, chiar s-a și lepădat de Hristos … un om credincios de altfel, care întotdeauna mărturisea cu sinceritate ceea ce era în inima lui…nu era un om fals sau prefăcut….iar pe acesta Hristos îl iartă, după Înviere. Toți avem momente de poticneală, de îndoială, de necredință …în vâltoarea grijilor, a încercărilor care vin asupra noastră, asemeni lui Petru, … important este să fim oameni sinceri, pentru că Dumnezeu iubește oamenii sinceri.

   Sf. Ap. Pavel este cel care, prin viața sa, ne învață că oricât de netrebnici am fi, chiar de am fi vrăjmași ai Lui Dumnezeu sau am pune la îndoială existența Lui, va veni o vreme … un moment … similar celui de pe drumul Damascului, când ne schimbă Dumnezeu, așa cum l-a schimbat pe apostolul Pavel. De la Sfântul Apostol Pavel învățăm că oricât de necredincioși am fi…mai avem o nădejde.

  În concluzie, de la Apostolul Petru învățăm sinceritatea credinței, pentru că i-a mărturisit Lui Hristos chiar și îndoielile sale. De la Sf. Ap. Pavel învățăm că cei care nu cred în Hristos, va veni odată vremea, asemănătoare celei de pe drumul Damascului, care ne poate schimba.

   De la cei doi apostoli trebuie să învățăm sinceritatea credinței și descoperirea Lui Hristos în lumină și în misiunea pe care ar trebui să o facem fiecare dintre noi….în familia noastră, în cercul nostru de prieteni, la serviciu … să avem curajul să vorbim despre Cel în care noi credem – Iisus Hristos, Amin” – a concluzionat Preasfinția Sa.

   În continuare credincioșii care au primit binecuvântare de la preotul duhovnic, s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Lui Hristos.

   După oficierea Sfintei Liturghii a urmat tradiționala procesiune de înconjur a bisericii, în zi de hram, cu citirea din pericopele evanghelice și sfințirea a două busturi de pe aleea personalităților din curtea bisericii: a Mitropoliților Dosoftei și Varlaam.

   Șirul evenimentelor a continuat cu oficierea unui Te-Deum de mulțumire Lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra părintelui paroh, a preoților slujitori și a tuturor enoriașilor sfântului locaș.

   PC Prot. Mitrof. Petru Buburuz gratificat cu Dreptul de a purta a doua Cruce pectorală

   În final cu un cuvânt de felicitare a venit ÎPS Părinte Petru, care l-a felicitat pe părintele paroh, Protoiereu Mitrofor Petru (Buburuz) cu ocazia prăznuirii zilei onomastice, mulțumindu-i pentru toată munca și osteneala depusă la înălțarea sfintei biserici. În semn de apreciere, pentru toată activitatea și munca depusă la înălțarea sfântului locaș și la propovăduirea cuvântului evangheliei, ÎnaltPreasfinția Sa l-a gratificat pe părintele Petru cu distincția bisericească Dreptul de a purta a doua cruce pectorală.

   Întrucât, în aceeași zi și Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei, ÎPS Părinte Mitropolit Petru își serbează ocrotitorul ceresc, cu un cuvânt de felicitare a venit PS Părinte Ignatie, care i-a adus, în dar,  o icoană deosebită cu chipul a doi mari sfinți: Sf. Prooroc Ilie și Sf. Efrem cel Nou.

   Cuvântul de felicitare a fost completat de către PreaSfințitul Părinte Veniamin al Basarabiei de Sud care i-a felicitat și le-a mulțumit ÎPS Părinte Petru și părintelui Petru pentru tot ce au făcut de la reactivarea Mitropoliei Basarabiei până azi, pentru a păstra vie flacăra ortodoxiei românești în Basarabia.

   Părintele paroh Petru a mulțumit tuturor ierarhilor pentru vizită și binecuvântare arhierească invitându-i și cu alte ocazii în mijlocul comunității lor. De asemenea a mulțumit tuturor credincioșilor pentru încurajare și sprijin la lucrările ce se desfășoară la înălțarea sfântului locaș, invitându-i pe toți cei prezenți la o agapă frățească.

   În aceeași zi, cei trei ierarhi au putut aprecia stadiul lucrărilor ce se desfășoară la pictură, în partea de sus a bisericii, după care au vizitat alte câteva locașuri ale Mitropoliei Basarabiei din Chișinău, care se află în stadiu de construcție, printre care biserica Sf. Trei Ierarhi (paroh PC Prot Anatol Goncear) și biserica Sf. Ioan Iacob Hozevitul (paroh PC Prot Mitrof. Alexei Semionov).

   Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img