De ziua Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina, în Protopopiatul Călărași s-a desfășurat ședința trimestrială a preoților

Adunarea a avut loc la biserica cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din orașul Călărași, sectorul Corăbioara-Karabliu, unde slujește Părintele Paroh Dumitru Rusu.

De dimineață s-a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, oficiată de soborul de preoți al protopopiatului, în frunte cu Preacucernicul Părinte Protoiereu Valeriu Enache, Protopop de Călărași.

La finalul Sfintei Liturghii s-a săvârșit o slujbă de TeDeum în cinstea Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina. În cuvântul rostit de Părintele Protoiereu Valeriu Enache s-a menționat despre viața Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina și despre activitatea Părintelui Paroh Dumitru Rusu, evidențiind dăruirea sa și rostul Sfintelor Liturghii săvârșite de părintele în această perioadă, având în vedere că Părintele Dumitru Rusu slujește Sfânta Liturghie, timp de 40 de zile ( Sărindarele).

După momentele liturgice s-a desfășurat ședința protopopiatului. În cadrul ordinii de zi  s-au discutat:

1. Dspre actele parohiale;

2. Evidența pastorală anuală;

3. Comportamentul spiritual;

4. Desfășurarea sărbătorile de iarnă în perioadă pandemică.

Părinții prezenți, împreună cu părintele protopop, au mulțumit gazdei pentru organizarea acestei adunări preoțești.

 

 

Articol redactat de Părintele Dumitru Rusu

spot_img
Preot Ilie Cucu
Preot Ilie Cucu
Absolvent al Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, licențiat al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din Iași și masterand al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Preot slujitor al Paraclisului mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chișinău și Consilier cancelar al Arhiepiscopiei Chișinăului.