Ultimele știri

Serbarea Zilei Independenței – prilej de rugăciune și de bucurie

Mesajul ÎPS Părinte Mitropolit Petru

 

„Serbăm astăzi 30 de ani de când, noi, ca popor, am adoptat Declarația de Independență față de Uniunea Sovietică în anul 1991. Un an în care, prin Milostivirea Bunului Dumnezeu, poporul basarabean a scăpat de jugul greu apăsat de Uniunea Sovietică.

Biserica în acele vremuri, dar și în continuarea lor, a ajutat la realizarea marilor idealuri ale unității și demnității naționale. Mitropolia Basarabiei a fost mereu împreună cu poporul în toate eforturile de cultivare a conștiinței naționale, a dorinței de unitate și independență națională.

Parcursul Mitropoliei Basarabiei în această perioadă de trei decenii a fost unul cu încercări, dar și cu multe reușite.

La 14 septembrie 1992, la un an după proclamarea independenței din 27 august 1991, Adunarea Eparhială de la Chișinău a hotărât reactivarea Mitropoliei Basarabiei, care a existat din 1925, fapt care a fost posibil prin descătușarea valorilor ortodoxe în spațiul Basarabian.

Cu toate că umbrele regimului apus au rămas perioade îndelungate de timp, prin multe eforturi ale clericilor și a poporului bine credincios, la 30 iulie 2002, Mitropolia Basarabiei și-a redobândit dreptul mult așteptat de recunoaștere din partea Statului Republicii Moldova.

În tot acest timp Mitropolia Basarabiei, glas al Bisericii, a văzut Actul de Independență ca repunere a omului în calitatea de chip al lui Dumnezeu, liber să-și manifeste idealurile religioase, culturale și democratice.

În urmă cu 30 de ani am început ca un copil ce-și numără pașii, timizi, nesiguri pe viitor, dar cu nădejdea în Dumnezeul cel Drept, Milostiv și Atotputernic, sfărâmând piatra ce ne apăsa greu pe inimă, iar acum din inima care arde spre Dumnezeu, demnitate, neam și limbă am învățat să iubim, să iertăm, să facem fapte bune față de aproapele nostru și să respectăm libertatea care, prin sudoare, am reușit să o dobândim. Am pus început nou, am învățat o nouă cale, am deschis tinerilor uși spre o lume mai bună, și cel mai important am recunoscut sacrificiul strămoșilor noștri pentru unitate, neam, limbă și nu în ultimul rând, dreptul la manifestare religioasă.

Astăzi, toți cetățenii Republicii Moldova, toate Instituțiile Statului și toate cultele religioase avem datoria să păstrăm și să cultivăm darul Sfânt al Independenței Naționale ca fiind un act de dreptate și un simbol al demnității poporului, obținut prin multe jertfe și eforturi spirituale spre binele și bucuria poporului basarabean de pretutindeni”.

 

                                      † Petru

                                                                               Arhiepiscopul Chișinăului,

                                                                Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor

 

 

 

Articol redactat de Părintele Arhidiacon Constantin Olariu.

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img