Ultimele știri

Zi cu încărcătură spirituală deosebită pentru parohia „Sf. Cuv. Ioan Iacob Hozevitul” din Chișinău

   Ziua de 18 august 2017 a fost plină de evenimente pentru credincioșii parohiei „Sf. Cuv. Ioan Iacob Hozevitul” din orașul Chișinău – sector Ciocana (preot paroh Alexei Semionov) care au primit vizita ÎPS Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, care însoțit de un sobor preoțesc și diaconesc, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

   După oficierea Sfintei Liturghii, PC preot Ioan Banari – inspector bisericesc în cadrul Mitropoliei Basarabiei, a rostit un cuvânt de învățătură cu referire la viața Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul și despre exemplele bune de urmat ale vieții sale.

   Această zi a fost de asemenea, de o încărcătură spirituală deosebită și pentru PC diacon Victor Ghimpu, vice-directorul Centrului de Pelerinaj „Emaus” al Mitropoliei Basarabiei, care, în cadrul Sfintei Liturghii, a fost hirotonit în treapta de preot pe seama parohiei nou-înființate din localitatea Holercani, raionul Dubăsari.

   Ziua liturgică a continuat cu tradiționalul înconjur al bisericii, după care a fost săvârșit un Tede-um de mulțumire Lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra părintelui paroh și a păstoriților săi.

   În final vlădica Petru a apreciat efortul depus de părintele Alexei la înălțarea sfântului locaș, iar pentru activitatea sa parohul bisericii a fost gratificat de către Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei cu ridicarea în treapta de Protoiereu.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img