ÎPS Petru: “Poziția din societate nu ne garantează mântuirea, dar nici nu ne condamnă la pieire, totul depinde de atitudinea noastră”

   La începutul Perioadei Triodului, în duminica Vameșului și a Fariseului(09.02.2019) ÎPS Părinte Mitropolit Petru al Basarabiei a săvârșit, dimpreună cu un sobor preoțesc și diaconesc, Dumnezeiasca Liturghie la Paraclisul Mitropolitan Sf. Ioan Teologul din Chișinău.

  În cuvântul rostit la finalul Sfintei Slujbe, ÎnaltPreasfinția Sa a vorbit celor prezenți despre perioada pregătitoare a Triodului, o perioadă în care urmează să urcăm pe treptele desăvârșirii duhovnicești, pentru a ne face astfel vrednici de întâlnirea cu Hristos Cel Înviat.

   Vorbind despre cele două personaje ale evangheliei duminicii, Vameșul și Fariseul, ÎnaltPreasfințitul Părinte Mitropolit a menționat: “În fiecare din noi există și un vameș, dar și un fariseu, însă este foarte important pentru noi să avem grijă pe care dintre cei doi ni-i luăm ca model. Din evanghelia de azi trebuie să învățăm că poziția din societate nu ne garantează mântuirea, dar nici nu ne condamnă la pieire, totul depinde de credința noastră și de recunoașterea neputinței noastre în fața lui Dumnezeu.

   “În această perioadă premergătoare postului Mare și pregătitoare Sfintei Învieri a Domnului, e important să învățăm să nu judecăm pe aproapele, căci judecarea aproapelui poate constitui condamnarea noastră. Problema mântuirii noastre ne privește doar pe noi și Dumnezeu, dar prin prizma atitudinii noastre față de aproapele” – a mai adăugat vlădica Petru.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.

spot_img
Preot Ilie Cucu
Preot Ilie Cucu
Absolvent al Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, licențiat al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din Iași și masterand al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Preot slujitor al Paraclisului mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chișinău și Consilier cancelar al Arhiepiscopiei Chișinăului.